Data de 1 septembrie marchează începutul Anului bisericesc, însă în această zi este pomenit și unul dintre sfinții cu cele mai interesante biografii: Simeon Stâlpnicul.

Acesta a trăit în secolul al V-lea, în zona Antiohiei, una din marile metropole ale antichității greco-romane, astăzi doar un oraș de mărime medie din sudul Turciei, în apropiere de granița cu Turcia.

Biografia sfântului Simeon Stâlpnicul e interesantă din mai multe motive, însă aici ne vom referi la un aspect care pe mine mă preocupă în mod special: postul doar cu apă.

Din viața sfântului Simeon Stâlpnicul se pot extrage elementele esențiale care descriu practica postului cu apă.

În primul rând, e clar că însuși termenul „post” definește ceea ce noi azi înțelegem prin „post cu apă”, indiferent dacă acesta era mai scurt (cu o masă în zi, intermitent) sau de durată mai lungă. În vechime, probabil oamenii ar fi râs să afle ce înțelegem noi astăzi prin post.

În al doilea rând, postul doar cu apă e un post inițiatic, revelator, care contribuie la „dobândirea de sine”, cum se spune în Filocalia. Nu mai poți fi același om, mai ales dacă ai trecut prin unul ori mai multe posturi lungi.

În al treilea rând, după modul în care Simeon Stâlpnicul a ținut primul său post de 40 de zile, este clară diferențierea între înfometarea involuntară și postirea ca act de libertate și voință.

În fine, și în cazul lui Simeon Stâlpnicul, dar și al altora care au postit ca Iisus, adică doar cu apă, cu toții au fost deosebit de longevivi. Simeon, de pildă, a trăit peste 100 de ani. Alții, la fel.

Prin contrast, sfinții despre care nu avem informații că ar fi postit doar cu apă, dintre care foarte celebri sunt sfântul Vasile cel Mare și sfântul Ioan Gură de Aur, au suferit de boli de stomac, boli care le-au cauzat și moartea timpurie. Pe atunci nu se știa, dar astăzi se cunoaște legătura dintre dieta îndelungată bazată pe carbohidrați și bacteria Helicobacter pilory, cauza majorității afecțiunilor stomacului, inclusiv a cancerului gastric.

Interesant e că Vasile cel Mare a fost cel care a contribuit decisiv la înlăturarea practicii postului doar cu apă, interzicându-l, pur și simplu, în mănăstiri. După toate aparențele, el practica postul cu pâine și apă, la fel ca Ioan Gură de Aur, un post care s-a bucurat și încă se mai bucură de popularitate dar care, din nefericire, îmbolnăvește stomacul. În fine, cei doi mari ierarhi au murit amândoi în jurul vârstei de 50 de ani. Detaliez pe tema asta în Fermoarul cerului.

Personal, sunt categoric împotriva postului cu pâine și apă, deoarece l-am practicat cu entuziasm în jurul vârstei de 20 de ani, iar de la asta m-am ales cu o gastrită și alte complicații digestive care m-au însoțit până după primul post cu apă, cel de 11 zile, din martie 2021.

În taberele de post cu apă, pe care le organizez online, atenționez mereu asupra problemelor de sănătate care pot fi cauzate de postul fără carne și produse animale, dar cu belșug de zahăr, carbohidrați și hiperprocesate.

Iar un lucru care ar trebui să dea multora de gândit e sănătatea precară a monahilor din prezent, pentru prima dată în istorie. În trecut, mănăstirile au fost mereu sanctuare de sănătate și vigoare, pentru că aici dieta era simplă, hrana era naturală, iar practica postului intermitent era implicită, deoarece în mănăstire se sare peste micul dejun și mănâncă prima oară după prânz.

În prezent, în special în mănăstirile unde nu se mănâncă niciodată carne, postul cu alimente hiperprocesate moderne predispune la o paletă de boli metabolice, cu o incidență chiar mai mare decât în societate. Desigur, asta e o afirmație personală, intuitivă și bazată pe propriile observații, dar aș paria că un studiu mi-ar da dreptate.

Pentru cei interesați, iată care sunt Datele taberelor de post doar cu apă, până la sfârșitul anului 2026.