Întâlnirile au fost deosebit de plăcute. Am întors experiența postului pe toate părțile și, în plus, am explorat conceptul filocalic de „trezvie” și modul în care acesta poate fi un instrument util în gestionarea stărilor interioare și a relațiilor cu ceilalți.

Iată câteva dintre impresiile participanților:

Datele taberelor de post doar cu apă, până la sfârșitul anului 2026. Luni, 19 octombrie, începe o nouă serie.

Adrian

Încep să realizez tot mai mult ce s-a întâmplat săptămâna asta. Căpăstru pe poftă, zăbală la dorința. Minunat! Probabil data viitoare voi încerca postul în pădure, să văd cum se activează modul vânător-culegător pe 7 zile, departe de zgomotul cotidian. Bunul Dumnezeu să ne dea căutarea și lupta cea bună! 

Anand

Eu am pășit spre sfârșitul postului en marche: ieri am fost toată ziua într-o drumeție tihnită (nu performativă) prin Cheile Turzii. Abia m-am trezit azi să ajung la Liturghie. M-am bucurat de o nouă astfel de experiență, am învățat și, mai cu seamă, am întărit temeliile traiului sănătos și ale bucuriei. Simt că am pus început bun pentru o toamnă plină de entuziasm și prospețime. 

Mulțumesc, Nicolae, pentru sprijin, iar vouă tuturor pentru împreună lucrare. Am simțit puterea grupului încă o dată. Doamne ajută! 🙏🏻🤗

Ioana

Experiența acestui post cu apa în grup, îndrumați de Nicolae a fost incredibil de ușoară! 

Cred ca au fost mai mulți factori :

– pregătirea și dăruirea lui Nicolae;
– convorbirile de dimineață și de seară;
– oamenii minunați din grup;
– motivația noastră personală;
– și, desigur, ajutorul lui Dumnezeu. 

Sunt foarte recunoscătoare tuturor!

Plec cu un bagaj de învățături filocalice vrednice de urmat, dorința spre o viață mai aproape de natură și o listă de filme și cărți.

Acest post a fost chiar mai mult decât atât.

Dincolo de faptul că postul a fost integrat în această săptămână în viața noastră de zi cu zi, a devenit clar că asta trebuie să se întâmple periodic.

A fost o coborâre în noi înșine, o descoperire a puterii din noi, o biruință asupra trupului pofticios, dar și un câștig sufletesc și duhovnicesc.

Absolut minunat!

Camelia

Sunt recunoscătoare că am făcut parte din acest grup, cu oameni minunați, sursă de optimism și modele de urmat. Mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor dumneavoastră și vă doresc toate cele bune în continuare.

Personal, am dus acest post cu foarte mare ușurință (azi e ziua mezinului și nici nu m-am gândit, măcar, să gust din tortul pe care băiatul mare i l-a pregătit 😁). 

Participarea la această tabără cred că mi-a întărit, măcar puțin, încrederea că pot fi mai perseverentă în ceea ce îmi propun.

Țin să mulțumesc pentru informațiile pe care Nicolae le oferă cu atâta generozitate și, dacă mai aveți recomandări de filme care merită văzute (dacă se poate și link-uri), aș dori și eu, poate mi se întâmplă o minune și mi se dilată timpul, să apuc să le și văd 😂.

Doamne-ajută tuturor!

Maura

EU vs EU

Așa m-am simțit în săptămâna aceasta de post. Și sunt recunoscătoare că am parcurs-o până la capăt.

Felicitări tuturor celor care ați dus-o cu bine până aici! Nu a fost ușor. Dar, cel puțin pentru mine, nici foarte greu.

Așa cum am mai spus, inamicul meu numărul 1 nu a fost foamea. Niciodată nu a fost. A fost food noise sau, cum ar spune Nicolae, demonul amiezii, akedia.

Am pornit cu dorința de a merge până la capăt. De a nu negocia cu hotărârea pe care o luasem.

Din când în când apărea și „vrăjmașul”: gândul acela șoptit — „Eiii, ce bună ar fi una… alta…”. Culmea este că unele dintre bucatele care îmi apăreau în minte nici măcar nu-mi plac atât de mult în viața de dincolo de post. Dar mintea știe să negocieze, să inventeze pofte, să transforme un gând într-o urgență.

Cum am trecut peste?

M-a ajutat enorm programul foarte încărcat. În unele zile, munca a fost un adevărat montagne russe și pur și simplu nu a mai rămas loc pentru negocieri cu mine însămi.

Iar când gândurile deveneau insistente, m-au ajutat tehnicile de respirație pe care, de altfel, le practic zilnic.

Și mi-am repetat ceva: oricine trece prin „durere” și de „durere” află cu adevărat din ce este făcut.

Știu deja din ce sunt făcută, dar în săptămâna ce s-a scurs am mai descoperit câteva ingrediente secrete. Din acelea care nu se arată în zgomot și nici în grabă, ci se dezvăluie încet, în taină, în liniștea dintre gânduri. Ca muzica dintre note.

Pentru mine, săptămâna aceasta nu a fost despre mâncare. A fost despre Eu vs Eu.

Despre cine conduce: impulsul sau alegerea. Gândul de moment sau hotărârea luată înainte. Vocea care spune „hai, doar puțin” sau liniștea în care îți amintești de ce ai pornit la drum.

Și știți ceva? Mi-a plăcut.

Felicitări tuturor! Ne revedem la următoarea cursa contra gândurilor!

Veronica

Această tabără de post – a doua pentru mine – mi-a amintit mai bine decât prima că postul te poate duce și într-o stare de boală voluntară, pe care o suporți ca să ameliorezi anumite situații. În cazul meu, o sinuzită care tot revenea de mai bine de 15 ani a revenit într-o formă ușor diferită și în timpul postului. După 7 zile au dispărut simptomele, iar concluzia mea este că n-am mai putut de mult să respir pe nas așa de bine, nu mai am senzația de presiune și căldură în oasele capului și sper să țină cât mai mult efectul. 

Sunt recunoscătoare lui Nicolae și grupului pentru toată susținerea, vă mulțumesc și vă îmbrățișez!

Mona

După a cincea experiență a postului, ies din această adevărată aventură interioară cu sentimentul că de fiecare dată se luminează o nouă fațetă a emoțiilor și gândurilor mele.

Folosesc adesea foamea sau mai degrabă pofta ca pe niște „scuze subțiri” ca să nu mai fiu atentă la lucrurile mai adânci ce declanșează reacțiile mele agitate cu destinație finală în bucătărie și la frigider…

Și în contextul ăsta explicațiile lui Nicolae despre trezvie mi s-au părut extrem de pertinente.

Am de cultivat atenția și discernământul ca paznici vigilenți la poarta inimii și a minții.

Mulțumiri calde grupului și lui Nicolae care au permis aceste noi descoperiri în context virtual, foarte compatibil cu viețile noastre tare ocupate.

Larisa 

Nu am crezut că se poate posti cu bucurie!

Am intrat în post cu intenții foarte spirituale, sperând să descopăr niveluri înalte ale rugăciunii, revelații mistice însă, după 7 zile de nemâncare, am descoperit bucuria și frumusețea vieții în lucruri banale, dar pe care înainte nu le făceam: să pun gogoșari la oțet, să fac ordine în casă, să-mi fac meseria mai prezentă și mai profesionist etc.

Spiritualitatea înaltă pe care mulți o căutăm o putem găsi în lucrurile obișnuite, dar pe care le facem zi de zi, cu plăcere și bucurie. Cred că postul ne pregătește mintea pentru un alt mod, mai luminos, de a vedea cotidianul. 

Sunt recunoscătoare grupului și ție, Nicolae! Simt că adevăratele roade ale acestui post le voi culege în perioada ce urmează.