Impresii din tabăra de post cu apă din 3-9 august 2026
-
Nicolae Hulpoi
Una peste alta, a fost o tabără în care toți participanții au reușit să postească 7 zile, cu excepția unei persoane care, de la bun început, și-a propus doar 3 zile, deoarece urma să ia parte la anumite evenimente familiale și sociale, care nu prea se potriveau cu starea pe care postul o induce.
La final, starea a fost una de bucurie și recunoștință față de această deosebită reușită. Iată doar câteva impresii:
Cristian:
Pentru mine această tabără de post nu a fost un pustiu ci, în unele privințe, oaza din pustie. Spre finalul ei, m-am putut bucura realmente de o stare de întregire complet necunoscută până atunci. Sunt recunoscător lui Nicolae pentru tot sprijinul și aportul lui valoros în privința redescoperirii acestei practici spirituale, pus în slujba grupului. M-am convins puternic și de importanța celor 7 zile de post, ca un ciclu complet care nu te lasă doar cu sudoarea urcatului prin pădure, ci și cu liniștea priveliștii unui apus de soare, sus pe platou. Să ne revedem cu drag și bine!
Dragoș:
Am intrat în această tabără cu ceva experiență, după ce mai postisem 5 zile cu apă, dar cele 7 zile petrecute împreună au fost totuși o experiență diferită.
De data aceasta, provocarea nu a fost doar despre a nu mânca, ci mai ales despre răbdare, disciplină și despre a te observa pe tine atunci când ieși puțin din ritmul obișnuit al vieții.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că am făcut asta împreună. Fiecare dintre noi a avut momentele lui, dar am fost acolo unii pentru alții, ne-am încurajat și am mers mai departe împreună.
Îi mulțumesc lui Nicolae pentru idee, pentru organizare și pentru felul în care ne-a ghidat pe parcursul celor 7 zile. Și le mulțumesc colegilor pentru companie și pentru această experiență pe care sigur o voi ține minte.
Plec de aici cu mai multă liniște, recunoștință și cu dorința de a mai repeta experiența.
Sper sa ne vedem sănătoși în urmatoarea tabără a lui Nicolae. Cu drag și recunoștință!
Genoveva:
Mulțumesc Nicolae dragă pentru că ai fost inițiator și gazdă plăcută a acestei experiențe dimpreună. Spiritul tău deschis și grăitor de extrase de înțelepciune au fost hrană sufletului. Să trăiești și să duci mai departe această cale, parte din calea desăvârșirii noastre, a fiecăruia, după puterile și înțelegerea lui.
Mulțumesc grupului pentru reflectarea propriei mele ființe și persoane în unele aspecte.
Ce pot să spun cu voce tare: postul doar cu apă este sublim!
Poate ne vom mai întâlni, cine știe! Vă doresc un final de weekend cu pace și împăcare în trup și suflet!
Maura:
Am intrat pentru a doua oară în Tabăra de post online, de data asta cu tema „Bucuria și pacea inimii”, inițiată de Nicolae. Credeam că știu deja, măcar în parte, ce mă așteaptă. N-a fost chiar așa. De data aceasta, experiența m-a dus în alt loc și, mai ales, m-a lăsat cu alte întrebări. Despre Folos și despre Rost. Despre ce ne este cu adevărat de folos și despre rostul pe care îl punem în ceea ce facem, în ceea ce alegem și chiar în lucrurile la care renunțăm.
Nu spun că a fost ușor, dar nici că m-a doborât pentru că, până la urmă, lupta se duce tot cu noi înșine: cu propriile limite și, poate și mai mult, cu ceea ce ne spunem despre ele. Cu barierele pe care, din obișnuință, teamă sau necunoaștere, ni le așezăm singuri în cale, în suflet și în minte. Cu autoritățile închipuite sau nu, față de care alegem să ne supunem sau să ne răzvrătim. Iar Postul (îl scriu intenționat cu majusculă) îți dă mai ales motive de răscoală. Dar oare e bine să le urmăm?
Poți să îți iei un răgaz și să descoperi că unele dintre hotarele despre care erai convins că nu pot fi trecute existau mai ales în mintea ta.
Iar bucuria este și mai mare când, ajuns pe câmpul victoriei, te uiți în jur și îi vezi acolo pe camarazii cu care ai pornit la drum. Fiecare cu lupta lui, fiecare cu întrebările, căderile și biruințele lui, dar împreună.
Mulțumiri calde lui Nicolae pentru această experiență și pentru felul în care ne așază, de fiecare dată, nu doar în fața unei încercări, ci și în fața noastră.
Și mulțumiri tuturor celor alături de care am parcurs aceste zile. Pentru încurajări, sinceritate, prezență și pentru sentimentul atât de frumos că unele drumuri, chiar dacă trebuie străbătute de fiecare în parte, sunt mai ușoare atunci când nu suntem singuri.
Cu drag și cu recunoștință. Și ne revedem!