Postul doar cu apă și migrenele

Migrenele sunt o suferință greu de imaginat de cei care nu au trecut prin așa ceva.

Am fost întrebat de cineva dacă postul numai cu apă ajută la ameliorarea / vindecarea migrenelor.

În martie 2021, când am hotărât să țin primul meu post numai cu apă, pentru motivele pe care le menționez în Fermoarul cerului, iubita mea soție a insistat să postim împreună, pentru a se asigura că e o practică sigură, pentru a simți în propria ființă ce este și cum se simte acest post, că nu mă expun la vreun pericol.

În paranteză, vă spun că acele 11 zile doar cu apă, postite atunci pentru prima oară și, mai ales, împreună a fost o experiență de neuitat, în care am simțit cum toată zgura de griji și preocupări zilnice se estompează ori chiar se dizolvă pentru a lăsa loc pentru ceva inefabil, greu de descris.

Atunci am trăit pentru prima oară convingerea că paradisul încă mai există pe această lume; și nu pe nu știu ce insule exotice din depărtări, ci între doi oameni care șed unul lângă altul și degustă diferite feluri de apă, mărturisindu-și gândurile care-i încearcă, senzațiile noi apărute, cum a fost somnul ultimei nopți etc.

Acel prim post ținut pentru prima oară împreună cu iubita mea soție, a fost ca un sacrificiu al dragostei și așa îl simt până în ziua de azi. A postit atunci cu mine, doar ca să fie sigură că sunt în siguranță.

Însă acel post a însemnat infinit mai mult decât am fi putut bănui când am luat hotărârea de a-l urma, beneficiile asupra corpului și minții fiind extraordinare. Pe multe dintre ele le descriu amănunțit în Fermoarul cerului.

Totuși, o problemă de sănătate cu care soția mea se confrunta deja de ani buni a arătat cel mai clar uluitorul efect terapeutic al acestui fel de post.

Despre ce este vorba: o migrenă o chinuia pe soția mea deja de mai bine de 3 ani. Se instala, de regulă, spre prânz și tindea să se accentueze spre seară. De obicei trecea ori se ameliora cu analgezice, dar orice persoană care suferă de migrene cunoaște și efectele neplăcute ale medicamentelor încât, uneori, preferi să înduri durerea, decât tehuiala pe care o lasă medicația în urma sa.

Dar ca să nu lungesc vorba, în ziua a 5-a de post a simțit o modificare și o ușoară intensificare a durerilor – însă în registru suportabil – apoi, din ziua a 7-a nu a mai apărut.

Am încheiat atunci postul de 11 zile și, până în ziua de ani, soția mea nu a mai avut acele dureri nici măcar într-o singură zi!

Mai cunosc multe cazuri de persoane care au scăpat de migrene prin post, încât convingerea mea este că migrenele se pot vindeca prin post, în cele mai multe situații.

Închei această istorisire cu sublinierea că nimic din ce s-a spus mai sus nu constituie un sfat medical.

Abonează-te la newsletter.

Newsletter

This field is hidden when viewing the form
Nume
Screenshot 2024-12-13 at 19.09.46

Vindecare și descoperire de sine,
prin postul doar cu apă

De ce a fost abandonat acest post de Biserică, deși a fost singurul post practicat de Iisus? Ce gânduri îți trec prin minte, după ce nu ai mâncat nimic o lună de zile? Cum se simte corpul în timpul postului numai cu apă și după ceea? Cum se simte autovindecarea? Cum se modifică relația cu mâncarea? Cum se modifică nivelul de energie și rezistența corpului, în general?

O carte-mărturisire, apreciată de cei care deja au citit-o pentru sinceritatea cu care a fost scrisă.

Pe aceeași temă