Cât și de ce a postit doar cu apă regele David

•
În toată perioada biblică, cuvântul „post” însemna „nemâncare”. Așadar, postul biblic este ceea ce noi azi numim „post doar cu apă”. Cel mai lung post doar cu apă, menționat în Biblie, a fost de 40 de zile, „performanța” fiind atinsă de Moise, Ilie și Iisus. În Biblie mai sunt și alte mențiuni despre posturi numai cu apă, dar de durate mai scurte.

Una dintre referințele la postul doar cu apă îl vizează pe regele David, care a postit 7 zile. Iată contextul:

În plin război cu amoniții, regele David se culcă cu Batșeba, soția lui Urie Heteul, unul dintre generalii săi, plecați la luptă. Batșeba rămâne însărcinată și, ca să-și acopere urmele, David înscenează moartea lui Urie.

Prin profetul Natan, Dumnezeu îi transmite dezaprobarea pentru faptele sale, anunțându-l că va muri copilul Batșebei, zămislit în păcat.

Cuprins de remușcare, „s-a rugat David Domnului pentru copil, a postit și, ducându-se deoparte, a petrecut noaptea întins pe pământ. Atunci au intrat la el bătrânii casei lui ca să-l ridice de la pământ, dar el n-a voit și nici n-a mâncat pâine cu ei” (II Regi 12, 16-17).

Însă copilul a murit și „atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele și s-a dus în casa Domnului și s-a rugat. Întorcându-se apoi acasă, a cerut să i se dea pâine și a mâncat” (II Regi 12, 20).

În cartea mea, „Fermoarul cerului”, arăt că postul doar cu apă este un instrument extraordinar, pe care lumea veche l-a folosit pentru vindecarea suferințelor trupești și a durerilor sufletești. Postul doar cu apă dă o putere deosebită de a trece peste greutățile inerente vieții, fie că vorbim de unele boli, adicții ori suferințe sufletești

Repeți aceleași greșeli și nu găsești ieșirea?

Descoperă cum se aplică psihologia filocalică în situațiile concrete ale vieții tale.

Consilierea filocalică îți oferă un mod unic de a-ți înțelege problemele interioare și relaționale, verificat în aproape 2000 de ani de experiență ascetică.

Abonează-te la newsletter.

Newsletter

This field is hidden when viewing the form
Nume
Frumusețea străină care rănește inima

Eros, iubire, sexualitate

Cartea explorează dimensiunea erotică a ființei umane, având ca punct de reper modul în care erosul este reprezentat în literatura ascetică a primului mileniu creștin. Nu e un studiu riguros, ci o navigare liberă și cu tușe subiectiv eseistice a unei dimensiuni umane fundamentale, dar care joacă un rol atât de important în echilibrul interior al omului.

Screenshot 2024-12-13 at 19.09.46

Vindecare și descoperire de sine,
prin postul doar cu apă

De ce a fost abandonat acest post de Biserică, deși a fost singurul post practicat de Iisus? Ce gânduri îți trec prin minte, după ce nu ai mâncat nimic o lună de zile? Cum se simte corpul în timpul postului numai cu apă și după ceea? Cum se simte autovindecarea? Cum se modifică relația cu mâncarea? Cum se modifică nivelul de energie și rezistența corpului, în general?

O carte-mărturisire, apreciată de cei care deja au citit-o pentru sinceritatea cu care a fost scrisă.

Pe aceeași temă