Din câtă istorie cunosc, cred că prima dată ideea globalizării le-a venit hitiților, Imperiul Hitit fiind primul stat orientat în principal pe cucerire. Globalizarea, în acest caz, e doar un fel de a spune, poate mai corect ar fi să spunem expansionism imperial, cu efect potențial globalizant.
Stindardul încorporării lacome de teritorii și popoare a fost preluat de perși, apoi de greci, apoi de romani, apoi de arabi, apoi de turci, apoi de ruși.
În ultimul secol, ca rezultat al Celui de-al Doilea Război Mondial, inițiativa globalizantă a revenit americanilor, mai ales după ce a devenit clar că Imperiul Sovietic se dizolvă. Prin exportul de democrație, tehnologie, organizare instituțională, Statele Unite s-au apropiat cel mai mult de realizarea unui stat global, după chipul și asemănarea lor. Dar apropiere nu înseamnă, nici vorbă, reușită! Obstacolele sunt uriașe și nimeni nu știe cum ar putea fi îndepărtate.
Unii susțin că AI-ul și supremația computațională cuantică vor reuși. Cum, mai exact, iar e neclar.
Că va fi război, tiranie, opresiune, decimarea populației… poate! Dar cine știe exact ce va fi după? Cine riscă așa ceva?
Ce voiam să zic, de fapt: nu prea înțeleg ce urmărește mișcarea așa-zis „suveranistă”, în general, și la noi, în special. Păi, nu avem doar vreo 30 de ani de când ne-am eliberat de un suveranism ca la carte?
Îmi scapă ceva? Poate să mă lămurească cineva?
