Fiind un subiect, cum spuneam, foarte sensibil, exprim din start poziția mea, ca să nu fie discuții.

Fiind și o chestiune care depășește complet limitele experienței personale, poziționarea mea e compusă dintr-un amestec de scepticism și mare toleranță.

Apoi, desigur, opinia mea vizavi de subiect este influențată și de educație. Ca horticultor, am învățat că dimorfismul sexual este tipul de sexualitate dominantă în lumea plantelor și insectelor superioare, deși partenogeneza este, de asemenea, întâlnită.

În scrierile sfinților părinți găsești homosexualitate la greu! Și când zic la greu, chiar la asta mă refer. Deși în tradiția mănăstirească recentă orală am auzit spunându-se că homosexualitatea este o abominație care produce greață până și dracilor, în literatura patristică abordarea fenomenului era mult mai nuanțată.

De pildă, dacă într-o mănăstire se știa că un călugăr avea astfel de înclinații, nu i se îngăduia să aibă ucenici, ca să nu poată corupe tineri. De asemenea, când ieșeau la lucrul câmpului, călugării tineri erau mereu supravegheați de un bătrân. Deci, cumva, homosexualitatea era privită ca o formă de curvie, nu mai rea ca alte patimi, mai ales dacă era asumată ca atare. (Știu că, judecând după canoane, perspectiva e diferită.)

Însă în discuția despre ce anume induce gay-tatea, până în acest moment, nu e dovedit că ar fi ceva anatomo-fiziologic, ci, mai degrabă se înclină a se crede că e o preferință dobândită.

Părerea mea e că irumperea fenomenului în epoca post-industrială, are legătură cu dispariția contextelor de inițiere și conștientizare de gen, caracteristice societății tradiționale.

Masculinitatea e înnăscută, dar pe vremuri se definea și se consolida în grupurile de bărbați care munceau împreună! Ca adolescent, la muncă cu tata, cu frații, verii, bunicii, vecinii, aveai ocazia de a analiza diferite tipuri de bărbăție, fapt care te stimula să cauți și să aspiri spre poziția convenabilă în ierarhia masculină.

La fel fetele, alături de femei, în clăcile de la șezători.

Ei, acum aceste contexte au dispărut. Iar pe fereastra incertitudinii de gen, care se deschide o perioadă, la trecerea de la copilărie la adolescență, pot pătrunde sau pot fi băgați viclean în suflet tot felul de demoni. 

În concluzie, cred că astăzi copiii mici ar trebui crescuți într-o psihologie unisex, care vine cu nenumărate avantaje în societatea actuală, dar urmată, la momentul potrivit, de o puternică și solidă subliniere a particularităților derivate din genul biologic care, odată cu vârsta, trebuie tot mai mult conștientizate, asumate și proclamate, în contrapartidă cu o maiestoasă tindere către genul opus, de același calibru.

Și spun asta deoarece consider că nu există o cale a împlinirii personale și a fericirii mai simplă și mai la îndemână.