Și cum literatura și gândirea Bisericii este 99% monahală, viziunea monahilor asupra erosului este viziunea canonică, dominantă, până în ziua de azi. 

Nu-mi dau seama, exact, de unde le-a venit ideea că sexul, per se, este păcătos, dar sigur nu din canonul biblic. Noul Testament încurajează fidelitatea și descurajează curvia și formele de sexualitate deviantă, dar nu mai mult. Odată cu apariția monahismului și, în special, impunerea viziunii monahale în agora, castitatea monahală începe să privească de sus erosul conjugal.

Augustin și sf. Ioan Gură de Aur au formulat opinii de o maximă duritate, susținând că sexul în afara procreației este păcat, fără excepție, mai ales că porunca lui Dumnezeu „Creșteți și vă înmulțiți…” nu mai este valabilă, întrucât pământul este deja luat în stăpânire de oameni! Spuneau asta în sec. IV-V, când estimarea populației globale era de 300-400 milioane. Azi suntem aproape 8 miliarde de indivizi!

Această viziune s-a pliat bine pe societatea patriarhală, dar azi e mai mult decât problematică. Atât de problematică încât nu-mi pot imagina că vreun episcop ar avea azi curajul să spună, public, că orgasmul dintre soț și soție este păcat, dacă nu vizează strict facerea de copii!

Această perspectivă otrăvită asupra erosului conjugal dăunează groaznic și relației Bisericii cu tinerii! Practic, totul în jur îi încurajează pe tineri spre o sexualitate haotică, iar Biserica le spune, sec și scurt, că plăcerea sexuală e păcat, chiar și după căsătorie. Ei ce să aleagă? 

Perspectiva asupra erosului conjugal trebuie lămurită nu de monahi, ci de soți, în special de cei care au cunoscut și trăit bucuria erotică și rafinamentul iubirii fidele! 

Am mai spus-o și o mai spun: îmi pare de toată jena situația în care duhovnici monahi se erijează în consilieri maritali și, mai ales, sexuali. În tot Patericul, Filocalia și toată marea literatură patristică nu găsești așa ceva!