Nu am și nu am avut vreodată probleme cu alcoolul. Adică, nu în acel sens de a fi dominat de alcool, de a avea nevoie de alcool pentru a face față durerilor zilei. Asta nu înseamnă că, ocazional, nu am sărit calul, că nu am băut seara de nu am mai știut dimineața unde-i susul și unde-i josul.

Nu mi-a fost și nu-mi este frică de alcool fiindcă am moștenit o genă care-i face pe bărbații din familia mea și mai haioși, și mai drăgălași după câteva pahare. Bine, poate exagerez cu drăgălășenia, dar mie așa mi se pare atunci!

În tot cazul, horticultor fiind, sunt un foarte bun cunoscător al vinurilor, știu să deosebesc dintr-o adulmecare un vin foarte bun de unul excelent. Cunosc soiuri și plaiuri viticole, tehnici de vinificare și păstrare, știu ce și unde se produce și la ce să te aștepți.

Totuși, în urma posturilor mele doar cu apă ceva s-a modificat. Concret, a apărut o intoleranță la alcool, în sensul că starea de rău și mahmureala se instalează acum la cantități mult mai mici de alcool, iar durerea de cap e atroce a doua zi.

Cea mai jenantă situație trăită în viața mea, în legătură cu alcoolul, s-a întâmplat anul trecut, prin noiembrie. După un drum de la București spre centrul țării, seara târziu am ajuns la destinație. Nu mâncasem aproape nimic, doar ciugulisem ceva dimineață, pe la 10. Cu două luni înainte ținusem un post de 33 de zile și, până în acel moment, nu gustasem deloc alcool.

Când am ajuns la destinație, m-am întâlnit cu niște prieteni dragi, care m-au întâmpinat afară, în frig, cu un pahar de whiskey. Am mai băut încă unul, după vreo 15 minute. Apoi am intrat înăuntru, să mâncăm ceva. Odată intrat la căldură, am simțit că mă topesc. În 30 de minute eram praf și doar vag îmi mai amintesc cum am ajuns la locul de înnoptat.

A doua zi dimineața, aveam o greață și o durere de cap cât muntele Everest. Și o rușine tot la fel de mare. Noroc că draga mea soție nu știe ce este acela un reproș și ea crede că mahmureala e o boală ca orice altă boală, ce trebuie îngrijită cu aceeași milă și tandrețe.

În fine, ce vreau să spun e că, în timpul posturilor, cred că ficatul se regenerează și se resetează într-un asemenea mod încât apoi respinge deosebit de viguros intoxicările cu alcool. Din acest motiv, înclin să cred că acest fel de post e o cale scurtă și rapidă de temperare a adicțiilor de acest fel.

Însă, ca întotdeauna, recomand prudență, tatonare și extinderea treptată a intervalelor de post.