Nu voi fi sadic să lungesc suspansul și vă zic din start că două sporturi extreme nu merg practicate împreună, în același timp! 

Să întrebi pe unul care 28 zile a băut doar apă, dacă mai avea chef de sex, e ca și cum i-ai adresa aceeași întrebare unuia care a sărit cu parașuta din stratosferă ori altuia care iese la suprafață, după o scufundare în Groapa Marianelor! 

Ce pot spune cu tărie e că această experiență îți deschide accesul și către alte forme de extaz, poate nu la fel de intense și zguduitoare ca orgasmul, dar cu siguranță de durată incomparabil mai lungă! Încât, la final, nu-ți mai este chiar atât de clar care este alegerea cea mai tentantă!

Acum, dacă ar fi să vorbesc despre o experiență categoric duhovnicească, implicită postului, aceasta ar fi o stranie aliniere a erosului cu ceea ce-am putea denumi dimensiunea spirituală a ființei.

Am conștientizat prin experiența postului o chestiune pe care demult o știam: că omul are două mari preocupări principale în viața sa, din care derivă toate ramificațiile și bifurcațiile care alcătuiesc natura fractală a omului trăitor în lume. 

Este vorba de eros și Dumnezeu.

Când erosul și spiritualitatea se aliniază, sufletul începe să zărească, la orizont, fericirea. Când cele două dimensiuni sunt în raporturi defecte, boala fizică și psihică planează la altitudine joasă, iar nefericirea este atmosfera înconjurătoare.

Ce mă mai frapează pe mine este că, în cultura populară, dualismul eros—spiritualitate este exprimat în două moduri foarte diferite, dar uluitor de creative:

Primul mod este înjurătura, care dincolo de dimensiunea sa benign-sacrilegă, postulează „fuziunea” celor două teritorii, aparent antagonice, dar de același calibru: Futu-ț’… (adăugați ceva sfânt!).

Al doilea, pentru mine absolut tulburător, este un cuvânt specific limbii noastre, zice-se unic prin abisalitatea sa semantică, ce unește precum un pod, tărămul erosului cu cel spiritual-mistic, și anume, cuvântul DOR.

Starea de dor, atinsă sau măcar zărită, cauzează în ființa omului un continuum sacru-profan, o coborâre a cerului pe pământ.

Și, în fine, cred că nu există un remediu mai bun, mai rapid și mai durabil, decât postul cu apă, pentru depornificare, în timpul nostru în care, practic, erosul hipersexualizat i-a condus pe mulți la pierderea oricărei libertăți interioare!