Cronica ultimei tabere online de post numai cu apă
-
Nicolae Hulpoi
În anumite privințe, cred că a fost una dintre cele mai interesante și cred că asta a avut legătură cu faptul că a coincis cu prima săptămână din Postul mare.
Participanții au fost dintre cei mai diverși, cu familii sau fără, cu de vârste diferite, fiecare intrând în acest post cu obiective dintre cele mai variate.
Unii urmăreau reechilibrarea relației cu mâncarea, alții redobândirea stării de energie și a stării de bine, unii s-au lansat în această aventură cu scepticism, alții, dimpotrivă, cu mult entuziasm.
Cazuri aparte au fost participanții care au revenit, după ce au mai participat și la alte tabere, anul trecut.
Una dintre participante a participat, cu această ocazie, la a treia tabără. În cazul acestei persoane, schimbarea exterioară, a fost absolut spectaculoasă. În prima tabără s-a înscris după ce citise „Fermoarul cerului”, profund îngrijorată de starea ei generală și de relația profund defectuoasă cu mâncarea, fiind copleșită de dorința de dulce. Între timp totul s-a schimbat, aspectul exterior devenind de nerecunoscut, iar apetitul reorientându-se natural spre hrana sănătoasă.
Au mai fost trei persoane care mai participaseră la încă o tabără, în cursul anului trecut.
Din perspectiva activităților desfășurate zilnic de participanți, ca de obicei a fost o tabără cu ocupații dintre cele mai diverse, precum: învățătoare, preoți, informatician, judecător, antreprenor, profesor de liceu, profesor universitar, arhitect etc.
Pe durata postului toți și-au desfășurat munca la fel ca de obicei, fără vreo perturbare. Postul s-a insinuat perfect în programul zilnic.
Impresiile la final au fost superlative, un adevărat festival de entuziasm; greu de prins în cuvinte.
Dar ce e cu adevărat interesant e că mai mult de jumătate au ales să continue postul dincolo de orizontul celor 7 zile. Unii au atins 14 zile, iar o persoană continuă încă postul, la momentul când se scrie acest articol, intenția fiind de a atinge 21 de zile.
Sunt convins că rândurile de mai sus pot părea destul de reci și sibilinice, însă am preferat să prezint lucrurile în această manieră deoarece e greu de reprodus sublimul care se creează în cadrul întâlnirilor din grupul de postitori. Pe lângă asta, e preocuparea mea maximă pentru deplina confidențialitate și secretul total cu privire la identitatea participanților.
Următoarea tabără se va desfășura în intervalul 16-22 martie.
După care va mai urma una în aprilie, ce se va încheia în Miercurea mare, adică se va desfășura în intervalul 2-8 aprilie.
Pentru înscriere, luați legătura cu mine pe Facebook Messenger.