În una din întâlnirile din cadrul taberei din decembrie, am vorbit într-o seară despre modul în care dorința de a ne planifica viața în detaliu poate deveni o sursă majoră de stres, anxietate și, de la o bucată, chiar de depresie.

Overthinking-ul, obsesia planificării și controlului nu sunt lucruri noi. Sunt constante umane, care se metamorfozează de la o epocă la alta.

De pildă, în fiecare duminică, la Liturghie, suntem îndemnați să ne amintim de dimensiunea spirituală a ființei noastre și “toată grija cea lumească să o lepădăm”. De ce? Pentru că omul care nu reușește să-și gestioneze fricile și anxietățile, nu poate fi fericit și nu poate nici măcar să se roage cum trebuie.

Grija este o otravă sufletească, mai ales atunci când atinge acel nivel în care mintea este capturată și redusă la statutul de plăsmuitor de scenarii catastrofice, în loc să fie sursă de optimism și cumpătate planuri de reușită.

Deși are acces la atât de multă informație și nu mai trebuie să facă față pericolelor care pândeau la tot colțul omul premodern, mulți din oamenii de azi sunt extraordinar de temători și înfricoșați, când vine vorba de ziua de mâine.

Dar spuneam că grija nu e ceva nou și, cumva, e parte a ceea ce ne definește ca oameni, având legătură cu capacitatea noastră de planificare.

În cea mai cunoscută rugăciune a Postului mare, atribuită sfântului Efrem Sirul, îl rugăm pe Dumnezeu să depărteze de la noi duhul sau ispita „grijii de multe”. Deci problema nu e grija care, în esență, e o formă de atenție ori luciditate, ci grija de multe, adică obsesia controlului, paranoia, anxietatea autoindusă, obsesia de a rezolva cât mai multe, de a planifica viitorul îndepărtat.

Calea „grijii de multe” nu duce la bine, evident. Gândirea mereu îngrijorată, mai devreme ori mai târziu, îmbolnăvește și mintea, și trupul. Iar fericirea nu mai este posibilă nici măcar atunci când sunt bifate reușite extraordinare. Pentru că grija și bucuria nu pot conviețui.

Dar care este, totuși, rădăcina bolii numite „grija de multe”? Atunci când nu are cauze de natură somatică și pe care psihiatria le cunoaște și le descrie, „grija de multe” e cauzată de necredință.

În ședințele de consiliere spirituală am avut de-a face cu oameni care luptau cu grijile și care ajunseseră chiar să creadă că sunt „bătuți de Dumnezeu”. Rugăciunea lor era otrăvită de un sentiment năucitor de vină, pentru că, în mintea lor, Dumnezeu nu era un Părinte iubitor, ci o entitate hipercosmică teroristă, nevrotică și isterică.

În fine, când rostm rugăciunea „Tatăl nostru”, spunem două lucruri importante: că avem nevoie de pâine în toate zilele vieții noastre, dar lui Dumnezeu să-i cerem doar pâinea pentru astăzi.

Grija zilei de mâine nu trebuie adusă în prezent.

Soluțiile la problemele viitoare sunt tot în viitor!