Vin cu o precizare, pentru un prieten, care mi-a cerut lămuriri la o postare precedentă!

Fariseismul, înainte de Hristos, era mai degrabă obtuzitate, prostie, pe alocuri habotnicie, dar și ceva ipocrizie!

Fariseismul, după Hristos, conștientizat și totuși practicat, este, în opinia mea, cinism pur, o dovadă de ateism sau, cel puțin, de negare a dumnezeirii lui Hristos! 

De asemenea, conformarea la Tradiție nu e o scuză, pentru că și fariseii din timpul lui Hristos tot exponenții unei tradiții erau! Numai că, între fariseii de-atunci și fariseii de-acum, stă jertfa lui Hristos și a sfinților mucenici pentru Adevăr! Și, de asta, e greu să se mai găsească scuze! 

——

Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. (Matei 23, 1-7)