Tocmai am terminat de lecturat romanul „Theodoros” al lui Mircea Cărtărescu și mi-e rușine!

Mi-e rușine că, până la anii pe care-i am, n-am mai citit nimic de Cărtărescu. Nu știu cum să-mi explic de ce Cărtărescu nu și-a găsit loc printre sutele și poate miile de volume parcuse până acum! Pur și simplu, ceva m-a împiedicat!

Partea bună e că am intrat în contact cu scriitura lui Mircea Cărtărescu prin intermediul unei opere colosale, titanice, de neînchipuit!

Din start o spun că nu sunt cititor de beletristică. Am citit un număr de opere ale canonului clasic universal și românesc, dar nu pot spune că sunt un pasionat al literaturii. 

Întrucât, structural, am reflexe deconstructiviste, prefer cărțile tari de idei, libere de efecte retorice. Miau-miaurile stilistice previzibile, narațiunile șablonarde, nu sunt pentru mine.

„Theodoros”, însă, e cu totul altceva! Atât de altceva, încât acum, după ce am parcurs-o, habar n-am să spun cam despre ce este!

Dar, dacă totuși mă opintesc, aș spune că este o hipermetaforă, articulată sub forma unui roman de aventuri, reflexiv și paradoxal! 

Cantitatea de cultură biblică și teologică imprimată în roman este imensă, fapt care mă face să mă întreb cum ar percepe-o cineva, lipsit de o astfel de inițiere? Ori: cât de mare ar fi pierderea, ratând toate acele semnificații sau aluzii piezișe, cu substrat religios?

Această carte mi s-a părut o junglă, nici vorbă o grădină de promenadă! Cred că trebuie să ai un instrumentar cultural pe măsură, ca să o explorezi cum se cuvine.

Nu știu dacă aș putea spune că e o carte paideică. În această privință, aș înclina să cred că e o carte cu uriașe filoane paideice și chiar morale, dar, pentru extracția lor, e necesar echipament hermeneutic corespunzător.

În opinia mea, acest roman este un imens cadou făcut de Cărtărescu limbii române. M-a frapat cât de neaoș românește e scrisă. Chiar mă gândeam cum și dacă va putea fi tradusă în alte limbi, pentru că pare a fi scrisă într-o limbă română care va face iad munca traducătorilor ei!

În fine, mă bucur cu bucurie de copil că am citit-o. Și mă sperie gândul că s-ar fi putut întâmpla să trec nepăsător, pe lângă așa teribilă capodoperă!