Sminteală nu înseamnă a te scandaliza de aparențe! Nu e sminteală când iluziile proprii sunt negate de realitate! Eu nu pot sminti când sunt ceea ce și zic că sunt! Când ce e în gușă e și în căpușă!
Sminteală e atunci când dă afară ceea ce e mai perfid și spurcat din om, dar care, până atunci, a fost bine cosmetizat ca sublim omenesc!
Sminteală nu e să spui lucrurilor pe numele lor, chiar și strident, uneori, ci să consimți complice la orori în desfășurare, pe care le cunoști prea bine!
Exemplu clasic de sminteală: episcop care, ani și ani l-a propovăduit pe Hristos, abuzează sexual tineri! Dar nu tineri răpiți de pe stradă (îți trebuie tupeu să faci așa ceva), ci tineri cu suflet de îngeri, care au venit ca niște miei spre junghiere să-L cunoască pe Hristos în școala ta! Și sminteală e că, în ciuda dovezilor video năucitoare, se tergiversează ani soluționarea cazului că fincă pixelul albastru! Între timp, viața de prinț și leafa de demnitar merg înainte netulburate!
Apoi, zidire duhovnicească nu înseamnă manipulare și dresaj! Cum nici duhovnic nu înseamnă stăpânul rutinei zilnice, al firescului cotidian: „Alo, avva, blagosloviți să merg la The Minions!”.
Duhovnic e cel care, cu o îngerească discreție, te face liber! Și știe, nu doar pretinde, cum să facă asta! Nu cel care pune pe tine căpăstrul condiționărilor, al pseudorutinelor duhovnicești: la 40 zile faci aia, la 7 zile zile faci aia, după ce stingi lumina faci sau nu faci aia, în post nu te speli pe dinți, ca să-ți atenuezi slava deșartă!
