Dacă tot a început postul Adormirii Maicii Domnului, hai să vă spun o povestioară cu iz duhovnicesc, din fabuloșii mei ani de Seminar.

Se făcea că eram prin clasa a XI-a, când s-a produs o înlocuire aproape completă a corpului profesoral. Despre personajele care ne-au păstorit până atunci, mă mai gândesc dacă e de povestit sau nu. Adică, și mie, și vouă v-ar plăcea. Dar nu știu dacă și lor! 

În tot cazul, în clasa a XI-a, cum vă spuneam, școala noastră a ieșit din paleolitic și a făcut un salt trans-warp mai către zilele noastre: director nou, profesori noi și, ce ne interesează pe noi acum, în mod aparte, un spiritual nou. 

Nici să nu vă gândiți că spiritualul era cineva care ne spunea glume ori ne ridica moralul! E total neserios să gândiți așa! 

Nu, era un părințel proaspăt absolvent de facultate, responsabil cu slujbele de la capelă și care mai preda o disciplină numită Spiritualitate, la care nu mai țin nici măcar vag minte ce ni se servea acolo. 

Dar țin minte că părințelul, să-i spunem generic C., ne vorbea la ore despre super-calitățile sale psiho-somatice și ne arăta gambele sale neobișnuit de profilate. 

Desigur, fără nici un efect de impresionare asupra noastră, ci numai spre veșnica sa ridiculizare!

Dar, haideți, să ne întoarcem la capela Seminarului…

Spiritual nou, râvnă nouă! Părintele C. a venit cu „powerboost” la slujbe: totul mai pe lung, mai intens, mai adevărat! Și rezultatele nu s-au lăsat așteptate! 

În nici două săptămâni, icoana Maicii Domnului a început să plângă! 

Pentru fixare cronologică, rețineți că era sfârșitul anilor ‘90, când minunile încă mai erau posibile: Caritas, mineriade, Mudava, găina care a născut pui vii!

Faptul nu putea fi trecut cu vederea și, ușor-ușor, capela se profila ca un loc emergent de pelerinaj.

Numai că părintele C. a fost chemat de mitropolitul Daniel să-i vorbească și înaltpreasfinției sale despre preaslăvita minune din curtea Pedagogicului.

De-aici încolo putem doar specula ce s-a petrecut în palat. Dar, cunoscând personajul, cred că a pledat la vlădicescul tron cu toată vâna sa narativă!

Doar că nu vinzi castraveți grădinarului… 

Clar e că gândul cu care a intrat părintele C. în palatul mitropolitan nu a fost același cu care a ieșit!

Mai exact, părintele mitropolit, probabil impresionat de pledoaria părintelui C., a încercat să găsească o explicație, o lămurire, ceva! 

Și a găsit-o: pentru păcatele părintelui C. a început să plângă icoana! Și, drept mulțumire pentru acest semn și această binecuvântare, va trebui intensificată rugăciunea la capelă, în special cea de noapte, în frunte cu părintele C.!

Până când? Până la un nou semn! 

Semn care, slavă Domnului, a și venit în două-trei zile, că icoana nu a mai plâns, totul revenind la normal. Inclusiv somnul de noapte al părintelui C. 

Ce n-a mai revenit, însă, la parametrii anteriori, a fost reputația părintelui C.