M-am trezit pe la 6, perfect odihnit, după o noapte oarecum agitată, cu visuri intense și cu vreo 3 treziri. A apărut acea senzație caracteristică somnului din cetoză când, dimineața, nu pot deschide ochii; fix acea senzație de pleoape lipite, din copilărie!

M-am cântărit dimineață, aveam 75,8. Se pare că intru în intervalul în care scăderile zilnice de greutate sunt tot mai mici. La un moment dat se ajunge la situația în care greutatea pare că crește, dar asta, desigur, se datorează cantității de apă băute, corelate cu scăderile foarte mici de greutate (100-150g/zi, cum am spus deja).

Încep să apară mici amețeli când mă ridic în picioare, dar dispar imediat. Oricum, le știu foarte bine, iar ridicatul în etape și mișcările bătrânești le contracarează până la anulare.

Din observațiile mele, în primele 7 zile corpul duce o oarecare lipsă de energie care, corelată cu criza de acidoză (asociată procesului de detoxifiere) dau o stare neplăcută. Eu o compar cam cu jumătate de gripă: nu te pune la pat (deși somnul m-a ajutat în primele posturi), dar nici nu te simți extraordinar. După zilele 8-9, în cazul meu, de fiecare dată s-a întâmplat ceva extraordinar. Apare acea inexplicabilă și uluitoare stare de bine și de bucurie, care durează zile la rând. O stare care, în mod obișnuit, rar și greu se atinge. Dar să nu anticipăm…

După-amiază am fost la o masă de familie cu niște oameni deosebit de dragi. Totul firesc, nimeni nu s-a mirat, deoarece înțeleg acest post, m-au văzut în celelalte, în faze mai avansate.

În plus, nefiind nevoit să mănânc, am putut vorbi la masă chiar mai mult decât o fac de obicei.