Am avut un somn bunicel, cu o trezire pe la 3.00, când abia am reușit să mă târăsc până la baie, datorită unei stări de încleiere datorate somnului pătrunzător, pe care-l experimentez în această perioadă, și lipsei de vigoare a mușchilor.

Am mers iar la culcare și am adormit imediat, trezindu-mă pe la 7.30, cu o stare de parcă eram lovit de tren. Însă, după rutina de dimineață și două pahare de apă Vâlcele, mi-am mai revenit și chiar am mers în oraș cu iubita mea soție să-și cumpere o cafea bună și niște tuberoze.

După-amiază am lucrat la carte, iar pe seară am mers să cumpăr vreo 100 kg de ardei kapia, vinete și roșii, pe care intenționez să le coc și să le procesez în diferite moduri pentru iarnă. 

N-am mai copt legume vreodată, până în acest an, dar zilele trecute am descoperit cât de plăcută poate fi această operațiune. În plus, adunarea de provizii pentru iarnă se potrivește de minune cu logica acestui post!

Nu pot spune că ziua de azi a fost una grozavă, chiar dimpotrivă! Scumpa mea soție mă întreabă mereu dacă totul e sub control, dacă stările neplăcute nu indică faptul că ar trebui să mă opresc din post.

Dar eu simt perfect că nu-i niciun pericol. E doar o neplăcere care poate și trebuie dusă, nimic mai mult. Adică, nu simt nimic din ce-ar putea indica o alterare a funcționării organelor. Sunt stări neplăcute pasagere care, din cine știe ce motive?, în unele zile apar, în alte zile nu. Poate că au legătură cu oboseala din ziua precedentă, cu apa băută prea multă sau prea puțină. E în povestea asta vorba și de mult reglaj individual, motiv pentru care cred că, de la un punct, regulile generale au limitele lor.

Dar a trecut și ziua aceasta, iar pe la 23.00 am mers la culcare.