A fost o noapte odihnitoare, m-am trezit o singură dată. 

Mă privesc în oglindă și mă pufnește râsul când văd ce slab sunt! 9 kg pierdute în 18 zile ai spune că nu-i foarte mult, dar când te îmbraci vezi cum stau lucrurile, de fapt. Cred că e cam la fel și în celălalt sens, când te trezești cu 10 kg în plus.

Se pare că intru în faza în care prima parte a zilei e mai neplăcută. Cam așa a fost și în celelalte posturi. După-amiază e mai bine.

Oricum, nu e o stare de care să te plângi. Corpul, în ansamblu, se simte bine, deși mai apar mici amețeli la ridicatul din pat, senzație de ușoară sufocare la efort și dureri musculare la urcatul pe scări.

E clar, postul de lungă durată nu se potrivește cu efortul fizic. Însă cine ține acest post are o motivație puternică, crede că va rezolva ceva trebuie rezolvat și altfel nu se poate.

Citeam azi câteva articole despre cum se explică starea mintală atât de bună din timpul acestui post. Mecanismul e explicat și are legătură cu corpii cetonici pe care ficatul îi produce din descompunerea grăsimii stocate, special pentru a hrăni creierul și care oferă acestia o energie de calitate superioară decât glucoza. 

Simptomele bolii, pe care o doresc sfărâmată, mai apar câte un pic, ieri chiar binișor, dar arată diferit, mult mai palid. Voi încerca să împing acest post cât mai departe pentru că, din experiențele anterioare de post, din ziua 21 am avut senzația clară că în abdomen se repară ceea ce trebuie reparat.

Tot de azi a început și iubita mea soție să postească, câte zile va putea. 

La finalul zilei pot spune că nu a fost neapărat o zi plăcută, dar știu că, de-acum înainte, cam așa vor sta lucrurile.

Am mers la culcare pe la 23.00.