S-au încheiat două săptămâni de când nu am mai gustat deloc mâncare. După prima săptămână, care nu a fost prea plăcută, în a doua săptămână am cunoscut un crescendo al stării de bine încât, în această dimineață m-am trezit cu o adevărată stare de euforie.

Percepția în perioada de post se modifică în sensul unei mai mari clarități a minții. Dar, pe lângă asta, starea interioară este una mai luminoasă. Am remarcat și în posturile precedente, remarc și acum: mintea devine neaderentă la gândurile rele care, de obicei, ne încearcă în zilele obișnuite. 

E o stare de luciditate unică, e revelația unui eu superior, versiunea cea mai bună a mea pe care în afara postului o sesizez doar cu intermitențe.

Mai simt ceva activitate intestinală, probabil cauzată de dioxidul de carbon al apei Vâlcele. În rest, practic, nu mai am ce povesti. Poate doar că se observă o evidentă deshidratare a pielii pe mâini și picioare și, de asemenea, producția de sebum s-a redus la minimum. În posturile din sezonul rece trebuia să-mi hidratez mâinile cu cremă, altfel crăpau foarte tare.

Și azi am tăiat roșii pentru a le usca și-mi trec în minte tot felul de rețete în care aceste minunății pot fi alăturate. Una mi-a reținut atenția în mod special: roșii uscate, în ulei de măsline, asociate cu mămăligă și brânză cu smântână!

Am mers la culcare pe la 23.30.