Ieri m-am hotărât, intempestiv, să mai țin un post doar cu apă. Plănuiam să fac asta începând cu 15 noiembrie, odată cu începutul Postului Crăciunului, dar în ultimele zile m-au deranjat simptomele Long Covid cu care mă lupt de prin 2020 și pe care, prin acest post, tot le-am redus până la vag și intermitent sesizabil. Dar sunt determinat să merg până la vindecarea completă.

Așa că, încurajat de scumpa mea soție, am început azi postul, fără nicio pregătire. Pentru că știam din posturile precedente că nu e nevoie de nicio pregătire: doar voință, hotărâre și, apoi, răbdare.

Prima zi e banală. Ceva stări vagi de foame după amiază. Dar pentru cine a mai ținut acest post, foamea are altă semnificație. Nu mai este asociată imediat cu starea de rău și îmbolnăvire! E o senzație care, ignorată, se retrage ca un cățeluș în cușcă. 

Totuși, în prima și, din câte îmi amintesc, și în a doua zi, e foarte puternic reflexul de a gusta ceva! Deodată observi prin bucătărie și prin casă tot felul de chestii care se cer ciugulite și pe care, în mod obișnuit le-ai trece cu vederea.

În primele 3 zile de post, de regulă, sorbesc dimineața dintr-un espresso. Apoi nu mai merge. Așa am făcut și în posturile precedente. Așa am făcut și în această dimineață.

Încă ceva: când țin acest post, în primele zile, se trezește în mine o pasiune pentru parfum și pentru mirosuri plăcute, în general, deoarece, până spre zilele 10, 12, simțul olfactiv este mult mai ascuțit decât de obicei, compensând, parcă, plăcerea pe care limba nu o mai furnizează creierului. După ziua 12 mirosurile intense devin greu de suportat.

Cred că, toată ziua, am băut vreo 2 litri de apă sau poate un pic mai mult. În prima zi bei apă și de sete, și de foame, și de plictis!

Seara am adormit foarte ușor, pe la 23.30. M-am trezit pe la 7.00, perfect odihnit.