Sunt foarte impresionat de vivacitatea creștinismului popular și de candoarea pietății existente pe Facebook!
Nu cumva să râdeți, că vorbesc serios!
Creștinismul românesc continuă să fie viguros, evită secularizarea, pentru că este popular! Și, dacă este popular, înseamnă că e intim, iar dacă e intim, înseamnă că nu e opresiv și, dacă nu e opresiv, de ce l-ai respinge?
Îi contrazic cu toată convingerea pe cei care spun că tendința de golire a bisericilor este un efect al secularizării. Nici pe departe! E doar simptomul inadaptării Bisericii oficiale la timpurile prezente!
Noi vorbim de creștinism bimilenar în spațiul locuit de români, dar atestarea structurilor bisericești este vagă, sporadică până prin secolul XIV.
Mai știți alte instituții care au navigat un mileniu prin istorie, fără o conducere clară, consolidată?
O altă dilemă. Cum a ieșit din comunism atât de viguros creștinismul românesc, fără oră de religie, fără preot în fiecare sat și cartier, fără structuri media moderne? Cum?
Tot creștinismul popular a fost cheia! Bunicile care în generația asta au descoperit Facebook și care postează tot felul de chestii drăguțe, pioase, pe timpul comunismului își învățau nepoții rugăciuni și-și îndemnau copiii să nu uite că-s creștini!
Pur și simplu mă fascinează această temă a creștinismului popular al tradițiilor, al casei, al bunicilor, al familiei, al sărbătorilor; și modul în care se metamorfozează de la o epocă la alta, găsește noi canale de transmitere și noi moduri de manifestare!
