Așa-zisul parenting sau educația de tip nou a copiilor, pune un accent deosebit pe importanța educației prin explicație, pe fond de calm. Un calm care, de multe ori este neautentic.

Până la o vreme am pus și eu botul la prostia asta, lăsând deoparte o filosofie pedagogică milenară, care derivă din teologia voinței, formulată prin secolul VII, de sfântul Maxim Mărturisitorul.

De ce educația DOAR prin explicație ori cu ACCENT pe explicație e o prostie? Pur și simplu pentru că pleacă de la o premisă greșită, ce confundă copilul cu un sfânt ori cu un chatbot.

Oricine a crescut un copil recunoaște că sunt vârste și momente în viața unui copil când explicația nu face nici două parale. Că apar conflicte în situații în care este evident că nu e vorba de neînțelegere, ci de o tendință naturală spre anumite plăceri, pentru atingerea cărora copilul pune toată energia voinței, devenind aproape insensibil la explicații raționale. E clar că în acele momente e nevoie de altceva!

Acum, referindu-mă la intervalul de vârstă 7-12 ani, încadrat, de regulă, în preadolescență, educația prin explicație funcționează doar atunci când se deschid ferestre de oportunitate pentru așa ceva, când se instalează acele stări de afecțiune, propice transmiterii de sfaturi. Altfel, sfătuirea, ca metodă default de educație, e o naivitate.

De fapt, cu oamenii în general, e o prostie să te arăți sfătos, când nimeni nu-ți cere asta. De regulă, sfătuind fără să ți se ceară asta, în cel mai bun caz nu ești ascultat, iar în cel mai rău te poți alege cu dușmani.

Revenind la preadolescenți, o metodă grozavă de educație este ciondăneala, de diferite intensități. Se înțelege, desigur, că părintele va aborda ciondăneala teatral, nu se va lăsa tulburat. Apoi, părintele trebuie să mai respecte câteva reguli: fără reproșuri, fără acuze, fără cuvinte nepotrivite, fără amenințări, fără paradă de putere! Trebuie simulată, păstrând proporțiile, o ceartă între doi oameni mari dar care, obligatoriu, trebuie să ducă la o concluzie și la o bornă la care, eventual, să se poată face referire în discuțiile următoare.

Știu că sună destul de abstract ce am spus până aici, dar personalizările se fac de la caz la caz.

Oricum, rețineți: educația în preadolescență se face folosind, în principal, trei ingredinte: iubire, respect și răbdare. Peste care, mai apoi, se pot adăuga autoritate, fermitate, îngăduință.

În încheiere, părerea mea despre parenting-ul cu accent pe explicație pe un fond de calm fals e calea prin care copilului îi sunt injectate groaznice nevroze, cu efecte teribile în viitor.