Pentru că una e să forezi după bani și alta după idei. Pentru că ceva este viața practică și altceva viața contemplativă (intelectuală). Pentru că există o mare prăpastie între tărâmul culturii și tărâmul bogăției.

Cei care și-au cheltuit tinerețea făcând bani, sunt prizonieri pe viață ai tărâmului material. Greu și rar apar excepții. Unii intelectuali au reușit, de-a lungul vremii, să găsească modalități de a uni cele două falii. De exemplu, Balzac nu s-a îmbogățit până nu și-a cumpărat propria tipografie, unde să-și tipărească operele. Salvador Dali a fost un pictor genial, dar și un spirit mercantil, încât s-a ales cu porecla „Avida Dollars”, formată din reordonarea literelor numelui său. Sadoveanu a bătut palma cu puterea politică.

Ce mi-e mie clar acum e că atât bogăția incultă, cât și cultura pauperă produc același fel de nemulțumire, iar o eventuală reconversie presupune o asceză la fel de dură. Câtă oroare îi produce bogatului incult să se imerseze în asceza cititului și acumulării intelectuale, tot atâta groază îi produce insului cult ideea de a-și abandona tabieturile culturale, pentru rutina producției, serviciilor, lucrului cu clienții și planificării de business.

Totuși, e un privilegiu al timpurilor noastre că oricine poate deveni orice dorește! E doar o chestiune de voință și de muncă.

Însă e o prostie să speri că, dacă ai citit o bibliotecă, cineva îți este dator cu vreo răsplată! La fel: dacă ai reușit să înțelegi lumea banilor și te bucuri de belșug material, e o prostie să pretinzi a fi considerat înțelept.