Pe de o parte, simți o apatie care te deconectează de la multele lucruri care te preocupă în mod obișnuit. Mai exact, simți că devii neinteresat sau chiar iritat de bârfe, vorba multă ori altele asemenea. Sesizezi că reflexul natural de conservare a energiei, din timpul acestui fel de post, elimină tocmai ceea ce considerăm a fi, în mod obișnuit, păcat.

Pe de altă parte, descoperi în ființa ta o nouă înfățișare a iubirii. Sentimentele de iubire din post sunt diferite, au o delicatețe și un străveziu aparte. De asemenea, și iubirea celorlalți se simte diferit, simți că te hrănește mai mult decât mâncarea pe care, temporar, ți-o refuzi.

Mai mult, nu pot povesti ce înseamnă, în zilele de post, o îmbrățișare, un zâmbet ori bunăstarea și buna dispoziție a celor dragi. Cred că se întâmplă toate acestea datorită fenomenului de contracție a egoismului, pe care acest fel de post îl potențează.

Personal, nu-mi pot imagina cum aș fi putut posti fără iubirea cu care am fost înconjurat în toată această perioadă!

Dar mă gândeam și la cei care nu se bucură (încă) de privilegiul de a fi înconjurați real de o dragoste care-ți dă putere și sens. Cum pot ei posti?

Ei bine, cred că și în cazul lor se întâmplă ceva ce, cu ușurință, ar putea fi considerat a fi miraculos. În timpul acestui post și imediat după, simți că se produce o trezire a sufletului. E ceva greu de tălmăcit în cuvinte și care probabil derivă din formidabila stare de bine care însoțește și urmează postului. Simți în acele momente o stare nouă, o iubire pentru tine, pentru ceilalți și pentru tot ce e în jur. Te simți ca o mică parte dintr-un tot mai mare, care este lumea aceasta minunată.

Cred că postul doar cu apă are puterea de a trezi suflete, de a retrezi acea iubire ca efuziune. Cred cu tărie că acesta era postul sfinților care-i făcea pe mistici să trăiască acea iubire tainică și intensă față de Dumnezeu și față de toată făptura.