În opinia mea, Filocalia (sau mai bine spus spiritul filocalic) este unul dintre cele mai importante manuale de dezvoltare personală din istoria omenirii, un proiect deschis, la care au contribuit sute și mii de oameni, pe durata a mai bine de un mileniu.

Temele principale care ocupă și preocupă operele filocalice sunt aceleași cu marile obsesii ale umanității, dintotdeauna. Diferența o face, însă, ierarhia și modul în care aceste probleme sunt abordate.

Părinții filocalici manifestă o constantă preocupare pentru dobândirea echilibrului, care poate fi înțeles atât ca pace și mulțumire interioară, cât și ca pe o stare homeostatică, de bine fiziologic.

Dar cum se obține echilibrul?

Echilibrul se obține, în linii mari, prin ceea ce filocalicii numesc paza minții și prin asceză fizică.

Paza minții presupune dobândirea controlului asupra fluxului psihic, adică acea capacitate de stăpânire a propriilor gânduri și a stimulilor care le dau naștere sau, scurt spus, dobândirea discernământului. Acest meșteșug nu e deloc simplu și se dobândește prin exercițiu și prin anumite tehnici, exersate de-a lungul anilor, până devine un mod de viață.

Asceza fizică se referă, în primul rând, la protejarea stării de sănătate a corpului. Acesta este, de fapt, rostul dintâi al postului și al nenumăratelor reguli de dietă ce pot fi întâlnite în Filocalia.

În al doilea rând, prin asceză se urmărește și dozarea alimentației până la identificarea acelui nivel energetic în care corpul este un aliat al minții, evitându-se antagonizarea trupului bine hrănit, în raport cu mintea copleșită de instinctele primare.

Deci Filocalia învață discernământul gândirii și grija rațională (echilibrată) față de trup, acestea fiind cele două șine care-i oferă omului sănătate, stabilitate emoțională și creștere spirituală.